Povestea unor bebeluși care au fost încurcați la maternitate. Cum arată acum, la vârsta majoratului

Povestea unor bebeluși care au fost încurcați la maternitate. Cum arată acum, la vârsta majoratului
Publicat: 21/11/2013, 20:41
Actualizat: 02/09/2019, 22:35

În anul 1995, destinele a două fetițe din America erau schimbate, după ce, din greșeală, au fost încurcate la maternitate și au ajuns în familii diferite. Acum, Callie Johnson și Rebecca Chittum au 18 ani și, deși au aflat adevărul, locuiesc încă alături de părinții care le-au crescut, și nu de cei biologici, relatează Herald Sun.

Whitney Rogers și Paula Johnson au născut la o zi diferență, la același spital din Virginia. La maternitate însă bebelușii au fost însă inversați, astfel că, în cele din urmă, cele două familii au luat acasă un alt copil. Adevărul a ieșit la iveală abia trei ani mai târziu, când un test de paternitate a demonstrat că micuța Rebbeca nu era fiica soților Rogers. În urma unor investigații amănunțite a fost descoperită întreaga eroare.

În aceeași zi, Whitney Rogers și Kevin Chittum, părinții Rebeccăi, au murit în accidente rutiere, înainte de a afla adevărul despre copilul lor.

Foto: Herald Sun

Mai târziu, Paula Johnson a cerut în instanță custodia Rebeccăi, însă decizia judecătorului, bazată pe un raport întocmit de un medic psiholog, a arătat că cel mai bine pentru cele două fete este să rămână în familiile „adoptive”.

Totuși, spitalul la care s-a produs eroarea a plătit daune în valoare de 1,25 milioane de dolari. Mama biologică a Rebeccăi a povestit însă că banii nu pot compensa durerea pe care a simțit-o când a aflat că fiica sa a crescut departea de ea.

Foto: Herald Sun

„Sunt foarte supărată că nu am o relație cu fiica mea biologică”, a povestit ea, precizând că în ciuda eforturilor făcute pentru a păstra legătura cu familia Chittum, totul a fost în zadar. „Sunt furioasă pe reprezentanții spitalului care nici măcar nu mi-au cerut scuze pentru fapta lor. Sunt tristă că Whitney și Kevin nu sunt aici să vadă ce frumoase sunt fetele și cât de mult au crescut”, a adăugat ea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună